Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 60


Vizita în România a președintelui Comitetului Militar al Uniunii Europene, generalul Patrick de Rousiers


Joi, 20 martie, ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, a avut o întrevedere la sediul M.Ap.N. cu generalul Patrick de Rousiers, președintele Comitetului Militar al Uniunii Europene.

Consiliul European din decembrie anul trecut a fost una dintre temele pe care cei doi au dezbătut-o, ambii fiind de părere că reuniunea a marcat procesul de consolidare a Politicii de Securitate și Apărare Comună pe termen mediu și lung.

Președintele Comitetului Militar al UE a adus în discuție participarea la operații sub egida Uniunii Europene, ministrul apărării naționale, Mircea Dușa reafirmând faptul că țara noastră va continua misiunile pe care și le-a asumat în fața partenerilor internaționali.

Vizita președintelui Comitetului Militar al UE reprezintă o oportunitate pentru a face cunoscută poziția și interesele naționale referitoare la participarea Armatei României la operații/misiuni sub egida Politicii de securitate și apărare comune (PSAC).

De asemenea, ministrul Mircea Dușa a afirmat faptul că România este interesată de identificarea acelor programe și proiecte cu potențial de cooperare care să contribuie la dezvoltarea capacităților militare necesare prevederilor PSAC.

Generalul Patrick de Rousiers a fost primit și de către șeful Statului Major General, general locotenent Ștefan Dănilă, care a apreciat vizita ca fiind utilă pentru că oferă o imagine clară asupra posibilităților României de a contribui la eforturile de apărare comunitare.


Biroul de Presă