Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 119


Exercițiul "Dihorul 14", la București


Miercuri, 7 mai, începând cu ora 10.00, militari din Batalionul 2 Infanterie "Călugăreni", din Grupul 2 EOD și de la Baza 90 Transport Aerian execută un exercițiu de instruire complex pe terenul de instrucție Ghencea, din București. În cazul condițiilor meteorologice nefavorabile, exercițiul va avea loc în data de 8 mai, de la aceeași oră.

Jurnaliștii care doresc să asiste la activitate vor transmite solicitările de participare până marți, 6 mai, ora 18.00, pe adresa de e-mail relatii.publice02450@forter.ro. Reprezentanții presei sunt așteptați la intrarea unității militare din strada Antiaeriană nr.6-8.

Persoană de contact: Mr. Eduard Danilof, tel. 0724559365.

* * *

Exercițiul "DIHORUL 14" este un exercițiu întrunit, de instrucție tactică în teren, la nivel companie, care folosește un scenariu fictiv.

Scopul exercițiului, prevăzut în Planul de instruire pe anul 2014 al Batalionului 2 Infanterie "Călugăreni", este de a antrena militarii pentru planificarea și executarea în timp scurt, împreună cu elemente de sprijin aerian, a unei acțiuni de scotocire a unui obiectiv unde există informații despre prezența unui lider insurgent.


Biroul de Presă