Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 208


Ziua Imnului Național


Ceremonia militară dedicată Zilei Imnului Național se va desfășura, la București, marți, 29 iulie, începând cu ora 9.00, în Piața Tricolorului din fața Palatului Cercului Militar Național.

Activitatea va cuprinde un ceremonial religios de binecuvântare și rugăciune pentru poporul român, alocuțiuni privind simbolistica versurilor imnului național al României, un spectacol de cântece patriotice și un exercițiu de mânuire a armamentului individual.

În celelalte garnizoane din țară, militarii vor lua parte la ceremoniile publice dedicate Zilei Imnului Național, organizate în colaborare cu autoritățile publice locale.

Ziua Imnului Național a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 și se sărbătorește în fiecare an la data de 29 iulie.


Biroul de Presă