Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 252


Seminar pe tema utilizării fondurilor europene


În zilele de 22 și 23 septembrie se va desfășura, la Palatul Cercului Militar Național din București, un seminar pe tema utilizării Fondurilor Structurale Europene organizat de către Departamentul pentru armamente, în parteneriat cu Comisia Europeană, EDA - Agenția Europeană pentru Apărare și PATROMIL (Asociația Patronală Română a Producătorilor de Tehnică Militară).

Activitatea, condusă de directorul executiv al Agenției Europene pentru Apărare, Rini Goos, va debuta luni, 22 septembrie, începând cu ora 14.30 și are ca scop realizarea unei mai bune informări pe subiectul menționat, care să permită creșterea gradului de participare la programele finanțate de Uniunea Europeană, în perioada 2014 - 2020.

La reuniune vor participa reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale și ai sistemului de ordine publică și siguranță națională, ai Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Educației Naționale, precum și ai Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice.

Pe parcursul seminarului vor fi abordate subiecte privind potențialul de dezvoltare a cooperării tehnico-militare, posibile direcții de colaborare în domeniul industriei de apărare, prezentarea strategiei M.Ap.N. în privința sprijinului pentru proiecte de dezvoltare tehnologică cu dublă utilizare, posibilitatea accesării și utilizării în cadrul M.Ap.N. a instrumentelor financiare nerambursabile prevăzute în exercițiul bugetar 2014-2020.

Jurnaliștii interesați să participe la eveniment vor fi așteptați luni, 22 septembrie, între orele 14.00 și 14.25, la Palatul Cercului Militar Național din București. Persoană de contact, lt.col. Cezar Stroe - tel 0741 285 301.


Biroul de Presă