Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Locotenent-colonel Liviu Flutur

 


Comunicat nr. 227


INFORMATIE DE PRESA


În perioada 16 -19 mai a.c., o delegație a Colegiului Baltic de Apărare, condusă de generalul de brigadă Algis Vaiceliunas, efectuează o vizită la Universitatea Națională de Apărare din București, la invitația rectorului acestei instituții, general dr. Mircea Mureșan.

În programul vizitei sunt prevăzute prezentarea conținutului programelor, a modului de organizare și a obiectivelor educaționale ale celor două instituții de învățământ militar, a structurii programului de pregătire în domeniul securității naționale și tehnicilor de simulare utilizate în cadrul cursurilor de comandă și stat major organizate de Universitatea Națională de Apărare.

De asemenea, vor fi analizate posibilitățile de cooperare în domeniul studiilor de master și al schimbului de ofițeri și cadre didactice în vederea dezvoltării relațiilor bilaterale în domeniul învățământului militar superior.



Biroul de Presa al M.Ap.N.