Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 302


Vizita la sediul M.Ap.N. a unei delegații din Arabia Saudită


Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, s-a întâlnit astăzi, 17 noiembrie, la sediul M.Ap.N., cu generalul-maior Mohammed Hussein Al-Assaf, directorul Comitetului pentru Informații Militare și Securitate din Arabia Saudită (Kingdom of Saudi Arabia – Intelligence and Security of Armed Forces).

Pe parcursul discuțiilor, cei doi demnitari au luat în calcul identificarea domeniilor concrete de cooperare între cele două ministere, dar și dezvoltarea relațiilor bilaterale între forțele armate.

O altă temă de discuție a fost analiza situației de securitate din Orientul Mijlociu, ambele delegații apreciind faptul că este nevoie de promovarea stabilității în regiune și prevenirea actelor de terorism.


Biroul de Presă