Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 322


Participarea conducerii M.Ap.N. la activitățile organizate cu prilejul Zilei Naționale


Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, și șeful Statului Major General, general-locotenent Ștefan Dănilă, vor participa luni, 1 Decembrie, începând cu ora 8.00, la ceremonia militară de depuneri de coroane și jerbe de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I.

De la ora 9.00, cei doi oficiali vor intra în legătură, prin sistemul de video teleconferințe al M.Ap.N., cu militarii români din detașamentele dislocate în teatrele de operații din Afganistan și din Balcanii de Vest.
Notă: Biroul de Presă al M.Ap.N. va furniza ulterior imagini jurnaliștilor acreditați.

Începând cu ora 11.00, ministrul Dușa și generalul-locotenent Dănilă vor asista la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a României, în Piața Constituției.


Biroul de Presă