Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Colonel Cristinel Ghiga

 


Comunicat nr. 234


Interesele României în zona Mării Negre - susținute la Bruxelles de ministrul apărării, Teodor Atanasiu



Interesul sporit al României pentru evoluția mediului de securitate din Europa de Sud-Est, cu preponderență pentru zona Mării Negre și zona Caucazului, precum și interesul Belgiei pentru zona Africii au fost unele dintre principalele teme de discuție în cadrul întâlnirii de joi, de la Bruxelles, dintre ministrul român al apărării naționale, Teodor Atanasiu, și omologul său belgian, André Flahaut.

În cadrul convorbirilor oficiale, cei doi miniștri au făcut referiri la relațiile bilaterale și la cele pe care militarii români și belgieni le-au avut în teatrele de operații, la restructurarea NATO și la rolul armatelor celor două țări în cadrul Alianței. De asemenea, au fost abordate aspecte legate de experiențele parcurse de armata belgiană în procesul de transformare, „experiențe care ne sunt și nouă necesare”, după cum a subliniat ministrul român al apărării.

Miercuri, 18 mai, Atanasiu a avut întâlniri cu membri ai Reprezentanței României la NATO și cu conducerea Centrului Euroatlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre, în perspectiva discutării, în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, a proiectului de lege referitor la organizarea sistemului integrat de gestionare a crizelor.

Declarația integrală (audio) a ministrului apărării poate fi accesată pe site-ul M.Ap.N., la adresa www.mapn.ro.



Biroul de Presa al M.Ap.N.