Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 52


2015 - Anul Veteranilor de Război


Anul acesta, Ministerul Apărării Naționale organizează, în toate marile garnizoane din țară, manifestări speciale dedicate "Anului Veteranilor de Război", la 70 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.

În luna aprilie vor avea loc ceremonii militare și religioase de depuneri de coroane și jerbe de flori la monumentele dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, adunări solemne ale asociațiilor de veterani de război, evenimente în unități militare în cadrul programului "Armata - O școală altfel", spectacole și expoziții cu imagini de arhivă, activități de îngrijire a monumentelor și a mormintelor eroilor.

Biroul de presă al M.Ap.N. va pune la dispoziția reprezentanților mass-media documentare pentru realizarea de materiale jurnalistice care să prezinte publicului sacrificiul veteranilor de război.

* * *

Prin Hotărârea de Guvern nr.164/2015, anul 2015 a fost declarat "Anul Veteranilor de Război", iar Ziua Veteranilor de Război se sărbătorește în fiecare an la 29 aprilie și a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007.

În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morți, răniți, dispăruți, prizonieri, răniți și invalizi (circa 92.000 de militari decedați). În prezent mai sunt în viață circa 20.000 de veterani de război, 760 de văduve de război și aproximativ 102.000 de văduve ale veteranilor de război.


Biroul de Presă