Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: Lt.col. ing. Leonard Mocanu

 


Comunicat nr. 240


INFORMAȚIE DE PRESĂ


Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, din Constanța, va găzdui, în perioada 25-28 mai a.c., cea de-a șaptea Conferință Balcanică de Cercetări Operaționale, „BACOR ‘05”.

Un număr de aproximativ 110 specialiști în domeniile cercetării operaționale și matematicilor aplicate din opt state (Belarus, Bulgaria, Grecia, Italia, România, Serbia și Muntenegru, Statele Unite ale Americii și Turcia) vor prezenta, în cadrul conferinței, peste 120 de lucrări de specialitate.

Activitatea este organizată cu sprijinul Academiei Române, Academiei de Studii Economice București, Universității București, Universității „Ovidius”, din Constanța, Universității Tehnice de Construcții București și Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, care a găzduit, în urmă cu doi ani, lucrările primei conferințe naționale de cercetări operaționale.

Festivitatea de deschidere a conferinței va avea loc miercuri 25 mai, orele 10.00, în Aula Academiei Navale. Reprezentanții mass-media interesați de activitate vor fi așteptați, între orele 9.30 și 9.50, la intrarea principală în academie.

Relații suplimentare pot fi obținute accesând, pe internet, adresa: http://fmi.unibuc.ro/balkan-conf/index.html.



Statul Major al Fortelor Navale