Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 124


Convorbiri oficiale ale miniștrilor român și olandez ai apărării, la Haga


Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, aflat în vizită oficială la Haga, la invitația omologului său, Antoinette Jeanine Hennis-Plasschaert, a declarat faptul că „Olanda și România au idealuri și valori comune în cadrul NATO și UE, și tocmai de aceea este importantă dezvoltarea domeniilor de cooperare în plan militar care să contribuie la consolidarea securității spațiului euroatlantic”.

În cadrul convorbirilor, miniștrii român și olandez au apreciat eforturile comunității internaționale în ceea ce privește asigurarea de asistență pentru Ucraina. În acest sens, ministrul Dușa a arătat că țara noastră este al patrulea stat contributor la misiunea de monitorizare a OSCE din Ucraina și sprijină misiunea civilă a UE din regiune. De asemenea, Mircea Dușa a precizat că persoane rănite în conflict beneficiază de tratament de specialitate în cadrul unor facilități medicale din România.

Cooperarea în domeniul capabilităților militare și implementarea Planului de acțiune pentru creșterea capacității operaționale a Alianței Nord Atlantice au constituit un alt subiect aflat pe agenda întâlnirii bilaterale.

Pregătirea Consiliului European dedicat Apărării reprezintă, în opinia celor doi miniștri, un bun prilej pentru consolidarea statutului UE de furnizor de securitate și pentru elaborarea unei noi Strategii Europene de Securitate. România va sprijini politicile în domeniu, pe timpul președinției olandeze.


Biroul de Presă