Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 166


Ceremonie de plecare în Afganistan a „Dragonilor Transilvani”


Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, va participa joi, 30 iulie, de la ora 9.00, la ceremonia de plecare în Afganistan a militarilor din Batalionul 811 Infanterie „Dej”, care va avea loc în Piața Bobâlna din Dej.

„Dragonii Transilvani” vor executa, timp de șase luni, în principal misiuni de protecție a forței, la Baza aeriană din Kandahar, dar și asigurarea libertății de mișcare pe căile de comunicații și consilierea forțelor de securitate afgane.

Militarii din Dej au participat, între anii 2002 și 2015, la misiuni în teatrele de operații din Kosovo, Irak și Afganistan, dar și la numeroase exerciții naționale și internaționale.

Drapelul de Luptă al unității a fost decorat de două ori cu Ordinul național „Pentru Merit”, în grad de Cavaler (cu însemne de război) – în anul 2006 și, respectiv, în grad de ofițer (cu însemne pentru militari, de război) – în anul 2011, și a primit Emblemele de Onoare ale Statului Major al Forțelor Terestre (în anul 2007), Statului Major General (în anul 2014) și Emblema de Onoare a Armatei României (cu însemn de război) – în anul 2014.

Jurnaliștii vor avea acces pe toată durata activității.


Biroul de Presă