Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 191


Întâlnirea ministrului Mircea Dușa cu președintele Republicii Slovenia


“Având în vedere contextul regional de securitate, coroborat cu noile provocări, generate atât de ultimele dezvoltări ale situației din Ucraina, cât și din flancul sudic al Alianței, consider că este necesar să intensificăm cooperarea noastră, atât în plan bilateral, cât și în formate regionale și multilaterale”, a declarat ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, în cadrul întâlnirii cu președintele Republicii Slovenia, Borut Pahor.

Ministrul Dușa a apreciat că vizita în Slovenia reprezintă o oportunitate de a întări relațiile de colaborare politico-militară dintre cele două state și armate.

“Avem idealuri și valori comune și, de aceea, asigurarea securității spațiului euro-atlantic este un obiectiv primordial pentru țările noastre”, a precizat ministrul Mircea Dușa.

Cei doi oficiali au discutat, de asemenea, despre adaptarea strategică a Alianței Nord-Atlantice și despre tematica ce va fi abordată la viitorul Summit al NATO, despre stadiul implementării concluziilor rezultate în urma Consiliilor Europene dedicate apărării, cât și despre implementarea măsurilor de reasigurare în flancul estic a l NATO.

Ministrul Mircea Dușa s-a mai întâlnit astăzi și cu ministrul sloven al apărării, Andreja Katiè.


Biroul de Presă