Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 250


Șeful Statului Major General al Armatei Republicii Bulgaria, în vizită la București


Ministrul apărării naționale, Mihnea Motoc, l-a primit miercuri, 2 decembrie, la sediul M.Ap.N., pe viceamiralul Rumen Nikolov, șeful Statului Major General al Armatei Republicii Bulgaria.

Agenda discuțiilor a inclus subiecte de interes referitoare la contextul de securitate actual, la cooperarea bilaterală și în format euro-atlantic, precum și la demersurile pregătitoare în perspectiva Summit-ului de la Varșovia, din anul 2016.

Cei doi oficiali au evidențiat caracterul complex al mediului actual de securitate, cu accent pe evoluțiile din estul Ucrainei și din regiunea extinsă a Mării Negre. Ambele părți au reiterat importanța pentru România și Bulgaria a unităților de integrare a forțelor NATO (NATO Force Integration Units/NFIUs) care funcționează pe teritoriile celor două țări, precum și a Comandamentului Diviziei Multinaționale Sud-Est (Multinational divisional South East Headquarter – MND-SE HQ), activat la data de 1 decembrie, la București, ca fiind parte și expresie a măsurilor de asigurare a aliaților de pe flancul estic. În acest context, a fost apreciat angajamentul partenerului bulgar pentru asumarea și încadrarea a 10 posturi în acest comandament.

Aflat în România la invitația șefului Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, viceamiralul Nikolov a purtat, pe parcursul zilei, o serie de convorbiri oficiale la Statul Major General al Armatei României.

Principalele subiecte abordate de cei doi șefi de stat major general au vizat cooperarea bilaterală dintre armatele celor două țări, contribuția României și Bulgariei la implementarea sarcinilor revenite din Planul de acțiune pentru creșterea capacității operaționale a Alianței, inițiativele comune asumate pentru creșterea securității și stabilității regionale, precum și identificarea unor noi domenii de interes comun.

Generalul Ciucă a subliniat nivelul ridicat al cooperării româno-bulgare, îndeosebi în cadrul acțiunilor organizate sub egida Black Sea Rotational Force, precum și în cadrul exercițiilor multinaționale desfășurate cu o frecvență sporită în ultima perioadă, pe teritoriul ambelor țări.


Biroul de Presă