Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 257


Secretarul de stat pentru armamente, la Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare


Secretarul de stat pentru armamente, Gabriel-Beniamin Leș, a luat parte luni, 7 decembrie, la prezentarea activității și a rezultatelor obținute în domeniul cercetării științifice de Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare (ACTTM).

La activitate, care a avut loc la sediul ACTTM, au participat șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, șefii resurselor categoriilor de forțe ale Armatei, reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Parlamentului României și ai instituțiilor din sistemul național de apărare.

Specialiștii Agenției au prezentat demonstratoare tehnologice, prototipuri și ultimele soluții și rezultate obținute în activitățile de cercetare, care pun în valoare potențialul științific militar. De asemenea, a fost expus, în premieră, sistemul țintă pentru trageri sol-aer, aer-aer și navă-aer – ULTRA 20 (multirol).

În context, secretarul de stat Gabriel-Beniamin Leș a precizat că Agenția Europeană pentru Apărare a lansat anul acesta o competiție de profil și, din cele 200 de proiecte de cercetare propuse din toate țările uniunii, au fost selectate 30 cu dublă utilizare, militară și civilă, iar specialiștii Agenției de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare au fost implicați în trei dintre acestea. „Am convingerea că ACTTM va deveni un actor din ce în ce mai important în furnizarea soluțiilor tehnologice și a cunoștințelor necesare pentru a dezvolta cele mai potrivite capabilități militare ale Ministerului Apărării Naționale.”

xxx
Înființată în anul 1968, cu denumirea de Institutul Tehnic de Cercetări și Proiectări al Armatei, Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare, împreună cu cele cinci Centre de cercetare științifică din subordinea sa, reprezintă astăzi structura specializată a Ministerului Apărării Naționale ce desfășoară activități de cercetare – dezvoltare și inovare în domeniul tehnicii și tehnologiilor militare.

Pe lângă activitatea de bază, cea de cercetare, dezvoltare și inovare, atestată în condițiile legii de către Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare, ACTTM desfășoară activități prevăzute în cadrul sistemului integrat de management al programelor de achiziții pentru apărare.

Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare are specialiști cu recunoaștere și certificare la nivel internațional pentru expertiza tehnică și laboratoare acreditate la nivel național și internațional, RENAR și ORNISS.


Biroul de Presă