Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 8


Discuții oficiale Mihnea Motoc – Victoria Nuland, la sediul M.Ap.N.


Ministrul apărării naționale, Mihnea Motoc, s-a întâlnit luni, 18 ianuarie, cu Victoria Nuland, asistentul Secretarului de Stat al Statelor Unite ale Americii pentru Afaceri europene și eurasiatice.

În cadrul discuțiilor, au fost abordate aspecte referitoare la cooperarea militară bilaterală, apreciată drept consistentă și pragmatică, atât în cadrul proiectelor strategice dezvoltate în țară, cât și în teatrele de operații. Ministrul Motoc a subliniat importanța Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI dintre România și SUA, pe dimensiunea cooperării militare, în cadrul arhitecturii de securitate angajată de țara noastră.

Au fost luate în discuție, de asemenea, evoluțiile de securitate regională, inclusiv cele din Zona Mării Negre.
Oficialul român a apreciat că păstrarea ritmului de implementare a Planului de acțiune pentru creșterea capacității operaționale a NATO (Readiness Action Plan/RAP) reprezintă o prioritate în efortul aliat de adaptare la noile realități din mediul de securitate global.

În context, au fost evidențiate eforturile depuse de țara noastră pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor asumate la nivel național în cadrul RAP, până la momentul Summit-ului de la Varșovia. Ministrul Motoc a subliniat consensul la nivelul tuturor forțelor politice naționale cu privire la necesitatea modernizării forțelor armate ale României și întărirea capacității operaționale a acestora, exprimat în cadrul acordului național care prevede alocarea unui nivel minim de două procente din PIB pentru bugetul Apărării pentru o perioadă de zece ani, începând cu 2017.

Ministrul apărării naționale a reamintit faptul că în anul 2015 au fost atinse două repere importante pe relația România - NATO, prin înființarea, la București, a celor două structuri aliate - Unitatea de integrare a forțelor NATO (NFIU), respectiv Comandamentul Diviziei Multinaționale Sud-Est.

În pregătirea politică și conceptuală a Summit-ului aliat de la Varșovia, la care se așteaptă să fie abordate măsuri de adaptare pe termen lung a organizației, a fost evidențiată contribuția României, exprimată, printre altele, prin găzduirea, în luna aprilie 2016, unei reuniuni a directorilor responsabili cu politicile de apărare din țările aliate.


Secția Presă