Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 25


Șeful Statului Major General al Republicii Franceze, în vizită la București


Ministrul apărării naționale, Mihnea Motoc, a avut astazi, 3 februarie, o întrevedere cu șeful Statului Major General al Armatei Franceze, generalul Pierre de Villiers, care efectuează o vizită oficială în țara noastră, la invitația omologului român.

Cu acest prilej, ministrul apărării a subliniat nivelul excelent al relațiilor de colaborare dintre România și Franța, cu precădere în plan militar, relații bazate pe o tradiție îndelungată, dar și pe valorizarea statutului comun al celor două țări, membre ale NATO și UE.

Ministrul Motoc a reiterat solidaritatea poporului român cu cel francez, în contextul perioadei dificile generate de recentele atacuri teroriste de la Paris, și a reasigurat partea franceză de sprijinul României în eforturile de combatere a terorismului internațional. Totodată, ministrul român a subliniat preocupările și așteptările țării noastre privind viitorul Summit al NATO de la Varșovia, în contextul eforturilor de configurare a procesului de adaptare strategică pe termen lung a Alianței Nord-Atlantice.

De asemenea, în cadrul discuțiilor bilaterale cu șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, au fost prezentate omologului francez prioritățile Armatei României pentru perioada următoare, evoluția situației de securitate din regiunea Mării Negre și participarea militarilor români în teatrele de operații.

Au fost discutate, de asemenea, aspecte referitoare la operaționalizarea celor două structuri ale Alianței înființate pe teritoriul României, respectiv Divizia Multinațională Sud-Est (MND-SE) și Unitatea NATO de Integrare a Forței (NFIU), precum și la modalitățile de intensificare a colaborării bilaterale, inclusiv prin identificarea unor noi domenii de cooperare.


Secția Presă