Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 57


PRECIZĂRI


Referitor la articolele apărute astăzi, despre repatrierea militarilor Batalionului 811 Infanterie „Dragonii Transilvani”, Secția presă a M.Ap.N. face următoarele precizări:

Activitatea de repatriere din Afganistan a personalului Batalionului de Infanterie Protecția Forței a fost planificată în perioada 7 februarie - 3 martie, cu aeronave C-17 Globe Master III din programul NATO Strategic Airlift Capability. Acest tip de aeronavă operează numai pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București.

La data de 21 februarie au fost repatriați 152 de militari, majoritatea de la Batalionul 811 Infanterie din Dej. Aeronava C-17 Globe Master III a aterizat la București în jurul orei 24.00.

Având în vedere distanța mare între București și localitatea de dislocare - Dej, Statul Major al Forțelor Terestre a solicitat sprijinul pentru transportarea militarilor cu o aeronavă a Forțelor Aeriene.

Conform procedurilor, deplasarea militarilor de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” până la Baza 90 Transport Aerian a fost efectuată cu autobuze, concomitent cu descărcarea materialelor și echipamentelor. Acestea au ajuns la aerodromul militar în jurul orei 1.00, unde au fost verificate de reprezentanții Poliției de Frontieră și ai Poliției Militare, activitate ce a durat circa două ore. Paletizarea celor aproximativ șapte tone de materiale, pentru a fi încărcate în avionul C-130 Hercules care urma să le transporte la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii, a început după ora 3.00.

Militarii au așteptat paletizarea materialelor într-o facilitate a Bazei 90 Transport Aerian, folosită ca sală de sport, având în vedere că durata dintre zboruri a fost prea scurtă pentru cazarea lor într-un spațiu special destinat.

Primul zbor (cu 53 de militari la bord) spre Câmpia Turzii s-a desfășurat între orele 6.15 – 7.00, iar al doilea (cu 50 de militari la bord) în intervalul orar 8.30 – 9.15.

Aspectele administrative privind defluirea efectivelor în garnizoanele de dislocare au fost stabilite, de comun acord, între cele două categorii de forțe (SMFT și SMFA).


Secția Presă