Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 66


Sesiune de discuții româno-americane


Marți, 1 martie, la Stuttgart, Germania, s-a desfășurat cea de-a patra sesiune de discuții bilaterale pe problematica componentei militare a parteneriatului strategic, la Comandamentul Forțelor Armate ale SUA dislocate în Europa (EUCOM).

Delegația Ministerului Apărării Naționale a cuprins pe șefii Departamentului pentru politica de apărare și planificare și ai Statului Major General.

Din delegația americană au făcut parte șeful de stat major al EUCOM, viceamiralul John Smith, locțiitorul comandantului EUCOM, generalul-locotenent William Garrett și directorul Direcției politici și strategii, generalul-maior David Allvin.

În cadrul discuțiilor, a fost subliniată importanța consolidării dimensiunii de securitate a Parteneriatului Strategic cu SUA prin asigurarea implementării aranjamentelor specifice celor două acorduri bilaterale pe linia cooperării în domeniul apărării și al apărării împotriva rachetelor balistice, derularea de exerciții militare comune și implementarea Planului de acțiune pentru creșterea capacității operaționale a NATO (Readiness Action Plan/RAP).

Problematica abordată a cuprins atât aspecte ale cooperării bilaterale, cât și ale colaborării dintre cele două state în cadrul NATO, respectiv a fost trecută în revistă problematica de securitate în zona de sud-est a Alianței și în zona Mării Negre.


Secția Presă