Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 70


Teatrul Metropolis, la M.Ap.N., cu ocazia Zilei internaționale a femeii


Cu prilejul Zilei internaționale a femeii, actorii Teatrului Metropolis au prezentat astăzi, 7 martie, pentru doamnele și domnișoarele din Ministerul Apărării Naționale, spectacolul „Bădăranii”, de Carlo Goldoni, în regia lui Dan Tudor.

Evenimentul special, la care au fost prezenți ministrul apărării naționale, Mihnea Motoc, și secretarul de stat Otilia Sava, a fost organizat la sediul instituției de Fundația „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință”, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale și al Teatrului Metropolis.

Din distribuția spectacolului au făcut parte mari actori ai scenei românești precum Mircea Albulescu, Costel Constantin, Gheorghe Visu, Adriana Trandafir, Cecilia Barbora, Gabriela Popescu, Miriam Rizea, Adrian Anghel, Sergiu Flesner, Alexandru Stanciu, Horia Muntean, Walid Elleathey și Dan Apăvăloaiei, în scenografia semnată de Corina Gramoșteanu.

Evenimentul a fost susținut de “Amazon”, “AnaPan”, Fundația "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință” și de Asociația consilierilor juridici „Fidelis Legis”.

* * *

În prezent, 17 la sută din personalul Armatei României este reprezentat de femei, care activează, cu preponderență, în domeniile medicină militară, logistică, comunicații și informatică, financiar-contabil, aviație, infanterie, marină, rachete și artilerie antiaeriană.

La nivelul personalului militar, 4,6 procente sunt femei, iar peste 40 dintre ele iau parte la misiuni NATO, UE, ONU sau OSCE în teatrele de operații din Afganistan, Balcanii de Vest, Republica Democratică Congo, Coasta de Fildeș și Georgia.


Secția Presă