Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: col. Cristinel Ghiga

 


Comunicat nr. 264


INFORMAȚIE DE PRESĂ


Conform ministrului apărării naționale, Teodor Atanasiu, România urmează să participe la sprijinirea desfășurării procesului electoral din Afganistan, punând la dispoziție batalionul destinat ca rezervă strategică a NATO.

Unitatea care va îndeplini acestă misiune este Batalionul 26 Infanterie, din Craiova, care va acționa în subordinea NATO, în cadrul ISAF (Forța Internațională de Asistență de Securitate), iar misiunea este programată să se desfășoare timp de trei luni, începând cu luna august 2005.

Militarii români au fost selecționați pe bază de voluntariat și au parcurs un program de pregătire adaptat specificului misiunii. O bună parte din cei 400 de militari ai batalionului, cunoscuți sub numele de “Scorpionii Roșii”, au mai participat la misiuni în Afganistan (iulie 2002 – ianuarie 2003) și în Irak (ianuarie – iulie 2004).

Trimiterea batalionului în misiune a fost aprobată în conformitate cu prevederile Legii nr. 42, din 15 martie 2004, privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român.

Fondurile financiare necesare pregătirii și participării la misiune au fost prevăzute în proiectul de buget pentru anul 2005.

Armata României este prezentă în Afganistan cu aproximativ 550 de militari, din care 80 acționează în cadrul ISAF și 470 în cadrul operației "Enduring Freedom", condusă de Armata SUA.
La ISAF își desfășoară activitatea ofițeri de stat major, polițiști militari, controlori ai traficului aerian, ofițeri de informații și militari care participă la proiectele pentru reconstrucția provinciilor.

În cadrul operației "Enduring Freedom", militarii români îndeplinesc misiuni de supraveghere și asigurare a securității zonei de dislocare a forțelor sau de desfășurare a unor acțiuni, sprijinire a unor acțiuni umanitare sau de reconstrucție, participarea la instruirea Armatei Naționale Afgane.




Biroul de Presa al M.Ap.N.