Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 118


Acordul între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul transporturilor militare


În cadrul vizitei în România a Președintelui Ucrainei, ministrul apărării naționale, Mihnea Motoc și ministrul apărării din Ucraina, Stepan Poltorak, au semnat astăzi, 21 aprilie, Acordul între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul transporturilor militare.

Documentul stabilește termenii și condițiile, procedurile și autoritățile responsabile pentru efectuarea transportului pe teritoriul ambelor părți pe rețeaua rutieră, feroviară, precum și în apele teritoriale, în sprijinul operațiunilor de menținere a păcii, al exercițiilor comune, precum și al altor activități de cooperare în care cele două state sunt implicate în temeiul acordurilor la care sunt parte.


Secția Presă