Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 124


Activități dedicate Zilei Veteranilor de Război


Ministerul Apărării Naționale organizează joi, 28 aprilie, ceremonii militare și religioase dedicate „Zilei Veteranilor de Război” în toate marile garnizoane din țară și la monumentele și operele comemorative din Cehia, Republica Moldova, Federația Rusă, Slovacia și Ungaria.

În București, activitatea va avea loc, de la ora 9.00, la Monumentul Eroilor Patriei, din fața Universității Naționale de Apărare ”Carol I”, în prezența ministrului apărării naționale, Mihnea Motoc.

Manifestările dedicate Zilei veteranilor de război vor continua și în luna mai.

Astfel, Filarmonica „George Enescu” și Operele Naționale Române din Cluj- Napoca, Iași și Timișoara vor dedica spectacole sau concerte veteranilor din cel de-Al Doilea Război Mondial. Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu", sub bagheta dirijorului Christian Badea, având-o ca solistă pe Ekaterina Mecetina, va susține concertul pe 5 mai, de la ora 19.00, în program figurând lucrările lui Piotr Ilici Ceaikovski - Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră, și Serghei Prokofiev - Simfonia nr. 5. Opera Națională Română din Cluj-Napoca va dedica veteranilor spectacolul din data de 6 mai, de la ora 18.30 – ”Lacul lebedelor”, de Piotr Ilici Ceaikovski, cea din Iași va dedica spectacolul din data de 8 mai, de la ora 18.30 - ”Don Quijote”, de Ludwig Minkus, iar Opera Națională Română din Timișoara va susține, pentru veterani, spectacolul din data de 25 mai, de la ora 19.00 – ”Rigoletto”, de Giuseppe Verdi.

La aceste spectacole și concerte vor fi invitați veterani din cel de-Al Doilea Război Mondial, precum și militari veterani care au participat la acțiuni militare în teatrele de operații din Afganistan, Irak și Balcanii de Vest.

În seria activităților dedicate ”Zilei veteranilor de război” se înscrie și Crosul „VeteRUN - Cupa Steaua”, care va avea loc duminică, 8 mai, de la ora 11.00, în zona Parcului Herăstrău.

x x x

Pe 29 aprilie se sărbătorește, în fiecare an, „Ziua Veteranilor de Război”, instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007. În toate garnizoanele din țară au loc ceremonii militare și religioase de depuneri de coroane și jerbe de flori la monumentele dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, adunări solemne ale asociațiilor de veterani de război, spectacole și expoziții cu tematică adecvată, activități de îngrijire a monumentelor și a cimitirelor eroilor.

În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morți, răniți, dispăruți, prizonieri, răniți și invalizi (circa 92.000 de militari decedați). În prezent, mai sunt în viață în jur de 15.000 de veterani de război, circa 500 de văduve de război și aproximativ 86.000 de văduve de veterani de război.


Secția Presă