Comunicat de presă


Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 163


Ziua Distinșilor Vizitatori a Exercițiului “STEADFAST COBALT 2016“


Ministrul apărării naționale, Mihnea Motoc, și șeful Statului Major General, general Nicolae Ciucă, au participat miercuri, 1 iunie, la Ziua Distinșilor Vizitatori a Exercițiului “Steadfast Cobalt 2016” (SFCT16), cel mai mare și complex exercițiu NATO de testare a interoperabilității sistemelor de comandă, comunicații, calculatoare, informații, supraveghere și recunoaștere, desfășurat în istoria recentă și găzduit de România.

Cei doi oficiali au fost întâmpinați de către generalul-maior Walter Huhn, comandantul Grupului NATO de comunicații și informatică (NCISG - NATO Communication and Information Systems Group) și, împreună cu acesta, au vizitat zonele de lucru ale specialiștilor militari, au stat de vorbă cu militari din diferite țări ale Alianței și le-au fost prezentate capabilitățile tehnicii folosite în exercițiu.

* * *

Peste 1000 de militari din 30 de unități și structuri ale Alianței Nord-Atlantice participă la exercițiul NATO de comunicații și informatică ”Steadfast Cobalt 2016”, ce se desfășoară în perioada 22 mai - 3 iunie la Centrul 48 Comunicații și Informatică Strategice din București.

SFCT16 este un exercițiu de certificare a structurilor NATO de comunicații și informatică și are ca obiective principale testarea și evaluarea interoperabilității sistemelor de comunicații și informatice, în sprijinul structurii de comandă și forțe ale NATO, angajate într-o operație aliată majoră de apărare colectivă în estul Europei.


Secția Presă