Comunicat de presă


Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 187


Întrevederea ministrului apărării naționale cu secretarul Forțelor Navale ale SUA


Ministrul apărării naționale, Mihnea Motoc, l-a primit marți, 21 iunie, la sediul ministerului, pe secretarul Forțelor Navale ale SUA, Ray Mabus.

Discuțiile dintre cei doi oficiali s-au axat pe dimensiunea de apărare a Parteneriatului Strategic dintre SUA și România, precum și pe prioritățile aliate în pregătirea Summit-ului NATO de la Varșovia.

În plan bilateral, a fost apreciat nivelul excelent de cooperare militară în cadrul proiectelor comune în domeniul naval și importanța acestora în actualul mediu de securitate complex și imprevizibil din estul Europei. Oficialul american a reiterat angajamentul de substanță al autorităților americane pentru consolidarea cooperării bilaterale între forțele navale ale celor două state, inclusiv prin creșterea prezenței capabilităților americane în Marea Neagră, pentru intensificarea programului de exerciții și alte forme de pregătire în comun cu forțele române.

În ceea ce privește cooperarea în cadrul aliat, ministrul Motoc a exprimat apreciere pentru susținerea SUA în adoptarea unei abordări echilibrate cu privire la prezența înaintată a Alianței pe întregul flanc estic, inclusiv a propunerilor avansate de România pentru zona de sud a acestuia. A exprimat încrederea că această susținere va fi continuată și după Summit-ul NATO de la Varșovia, în vederea implementării deciziilor luate.


Secția Presă