Comunicat de presă


Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 210


Reuniunea ministerială a Coaliției Globale anti-ISIL


Ministrul apărării naționale, Mihnea Motoc, a participat, în zilele de 20 și 21 iulie, la Washington, D.C., la Reuniunea țărilor contributoare la Coaliția Globală anti-ISIL/DAESH la nivelul miniștrilor apărării și de externe, condusă de Statele Unite ale Americii.

În prima zi, ministrul Motoc a luat parte la reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale Coaliției care contribuie la operațiile din Irak și Siria, iar în cea de-a doua, 21 iulie, a participat, alături de șeful diplomației, Lazăr Comănescu, și de ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, la sesiunea comună a miniștrilor apărării și de externe, găzduită de secretarul de stat John Kerry și secretarul apărării Ashton Carter.

Pe parcursul discuțiilor, au fost condamnate cu fermitate atacurile teroriste comise de ISIL/DAESH împotriva populației civile, atât în statele din Orientul Mijlociu, cât și în statele europene și SUA și a fost exprimat sprijinul politic din partea statelor membre pentru continuarea acțiunilor Coaliției, pentru contracararea acestei mișcări jihadiste transnaționale. În context, au fost evaluate eforturile de combatere a ISIL/DAESH și a stadiului progreselor realizate pe linia stopării acțiunilor organizației teroriste. De asemenea, au fost analizate provocările viitoare în sensul accelerării măsurilor de combatere a ISIL/DAESH, precum și stabilizării zonelor eliberate de sub ocupația organizației teroriste.

De asemenea, a fost subliniat rolul important al NATO în cadrul procesului de consolidare a capacității de apărare irakiene prin intermediul pachetului de capabilități dedicat acestei țări, precum și din perspectiva utilizării avioanelor AWACS ale Alianței Nord-Atlantice în sprijinul forțelor Coaliției de luptă împotriva ISIL/DAESH.

Ministrul Motoc a reiterat susținerea României pentru acțiunile comunității internaționale, destinate să asigure integritatea și suveranitatea teritorială a Irakului în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional. România va participa în anul 2016, la demersurile Coaliției Globale, cu un efectiv total de până la 50 de militari, destinat activităților de instruire și consiliere a forțelor de securitate irakiene.


Secția Presă