Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 272


Vizita oficială a ministrului apărării naționale, Mihnea Motoc, la Berlin


Ministrul apărării naționale, Mihnea Motoc, a efectuat miercuri, 5 octombrie 2016, o vizită oficială la Berlin, la invitația ministrului federal al apărării, Ursula von der Leyen. În cadrul întâlnirii bilaterale, cei doi oficiali au analizat contextul geopolitic actual și situația de securitate din vecinătatea NATO și a Uniunii Europene și au abordat aspecte de interes comun privind dezvoltarea cooperării dintre România și Germania, pe linia apărării, precum și teme de actualitate de pe agenda aliată și europeană.

Ministrul german al apărării a subliniat calitatea cooperării dintre cele două state și relațiile foarte bune, marcate de încredere reciprocă, dintre cele două armate. În acest context, cei doi oficiali au subliniat necesitatea intensificării dialogului politico-militar în vederea susținerii reciproce în cadrul Alianței Nord-Atlantice și al Uniunii Europene și întăririi cooperării practice la nivelul tuturor categoriilor de forțe armate.
În ceea ce privește cooperarea în cadrul aliat, cei doi miniștri au apreciat că un obiectiv major pentru perioada următoare este implementarea deciziilor Summit-ului de la Varșovia, referitor la asigurarea unei prezențe NATO credibile pe întregul flanc estic al Alianței, următorul reper decizional notabil în acest sens fiind ministeriala apărării NATO de la finalul lunii octombrie.

În context, ministrul român a punctat importanța strategică a Mării Negre pentru securitatea spațiului euro-atlantic și a evocat necesitatea consolidării prezenței înaintate adaptate pentru segmentul sudic al flancului estic al Alianței, ca element concret important al posturii strategice NATO de apărare și descurajare. În acest sens, a adresat mulțumiri doamnei ministru von der Leyen pentru contribuția anunțată de Germania cu personal de stat major la încadrarea comandamentului Brigăzii Multinaționale de pe teritoriul României, precum și pentru contribuția cu ofițeri la cele două structuri NATO de comandă-control din România.

Ministrul german al apărării a exprimat apreciere pentru conectarea României la Conceptul Națiunilor Cadru (Framework Nation Concept), contribuind în mod evident la îndeplinirea Nivelului de Ambiție al Alianței. Ministrul Motoc a subliniat că participarea României la această grupare-cadru condusă de Germania demonstrează angajamentul pentru dezvoltarea în comun de forțe și capabilități militare necesare NATO, prin intensificarea cooperării dintre aliații europeni.
În ceea ce privește cooperarea în contextul Uniunii Europene, discuțiile dintre cei doi oficiali au vizat modalitățile optime de implementare a Strategiei Globale pentru politica externă și de securitate a UE, în perioada următoare, importanța rolului Agenției Europene pentru Apărare în acest proces, mai ales în ce privește dezvoltarea capabilităților la nivel european. De asemenea, s-a subliniat că, în contextul reflecției declanșate de BREXIT, dimensiunea de securitate și apărare a căpătat o importanță particulară, ca unul din domeniile pe care se pot concentra eforturile de relansare a proiectului european.

În context, ministrul Motoc a subliniat necesitatea înțelegerii clare a nivelului de ambiție al UE în materie de securitate și apărare, precum și importanța și necesitatea implicării tuturor statelor membre UE în formatele de cooperare, sinergia și complementaritatea UE-NATO, sprijinul pentru dezvoltarea unei industrii europene de apărare competitive și utilizarea oportunităților oferite de Agenția Europeană pentru Apărare.


Secția Presă