Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 275


Întrevederea ministrului apărării naționale, Mihnea Motoc cu ministrul apărării din Regatul Țărilor de Jos, Jeanine Hennis Plasschaert


Ministrul apărării naționale, Mihnea Motoc, s-a întâlnit joi, 6 octombrie 2016, la sediul M.Ap.N., cu omologul său din Regatul Țărilor de Jos, Jeanine Hennis Plasschaert.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au examinat situația de securitate din regiunea Mării Negre și au abordat subiecte de actualitate de pe agenda europeană și euro-atlantică, cu accent pe implementarea, în perioada următoare a deciziilor luate la Summit-ul NATO de la Varșovia, precum și implementarea Strategiei Globale de securitate și apărare a Uniunii Europene.

A fost subliniată importanța continuării dialogului politico-militar la nivel înalt, în vederea identificării de modalități concrete de cooperare în domeniul apărării, atât la nivel bilateral, cât și în format multilateral. A fost punctat nivelul bun de cooperare dintre forțele armate ale României și Olandei, cu precădere în cadrul NATO și UE, prin participarea la exerciții multinaționale, și s-a convenit asupra intensificării activităților de pregătire în comun.

În mod deosebit, a fost evidențiată necesitatea implementării deciziilor adoptate pe timpul Summit-ului de la Varșovia, cu măsurile majore vizând întărirea flancului estic. Pentru consolidarea posturii de apărare și descurajare a NATO, ministrul Mihnea Motoc și omologul său olandez au convenit asupra continuării acțiunilor necesare în vederea asigurării unei prezențe înaintate a NATO pe întregul flanc estic al Alianței, care trebuie să fie un răspuns aliat adaptat la amenințările specifice regiunii Mării Negre.

În cadrul discuțiilor vizând implementarea Strategiei Globale a UE, cei doi oficiali au agreat că e necesară continuarea dialogului în vederea participării tuturor statelor membre la procesul de revitalizare a politicii de securitate și apărare comună.

Ministrul olandez a exprimat apreciere pentru menținerea angajamentului României în procesul de stabilizare a Afganistanului, prin participarea consistentă cu efective în cadrul misiunii Resolute Support, precum și pentru angajarea în efortul internațional împotriva grupării teroriste SI.

La finalul întrevederii, cei doi miniștri ai apărării au semnat Scrisoarea de Intenție privind dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul apărării.


Secția Presă