Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 288


Simpozion jubiliar la Centrul de Cercetare Științifică pentru Forțele Navale


Marți, 18 octombrie, începând cu ora 9.30, la sediul Centrului de Cercetare Științifică pentru Forțele Navale, din Constanța, se va desfășura Simpozionul jubiliar “50 de ani de cercetare științifică în sprijinul dezvoltării Forțelor Navale Române”.

Acest simpozion oferă un cadru propice pentru stabilirea unor noi orientări privind posibilitățile de cooperare în domeniul științei și tehnologiei, pentru stabilirea unor contacte privind implicarea Centrului de Cercetare Științifică pentru Forțele Navale în derularea unor programe de cercetare-dezvoltare la nivel național sau internațional.

Totodată, simpozionul oferă un bun prilej pentru a prezenta cele mai importante realizări ale centrului în cei cincizeci de ani de activitate.

La activitate sunt invitați reprezentanți din structurile Ministerului Apărării Naționale, personalități și specialiști din mediile academice și științifice, din instituțiile militare de învățământ și cercetare, din universități și companii producătoare de echipamente de profil din țară.

Jurnaliștii care doresc să asiste la activitate vor fi așteptați, începând cu ora 9.00, la sediul Centrului de Cercetare Științifică pentru Forțele Navale, situat în strada Ștefăniță Vodă nr. 4, Constanța.

Persoană de contact: cpt.cdor.ing. Valerică Roșca, telefon: 0726 172 124.


Secția Presă