Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 322


Întrevederea ministrului român al apărării naționale, Mihnea Motoc, cu secretarul general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller


Ministrul apărării naționale, Mihnea Motoc, a avut o întâlnire luni, 7 noiembrie, la sediul ministerului, cu Rose Gottemoeller, secretarul general adjunct al NATO, aflată în prima vizită oficială în România în această calitate.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au abordat teme de actualitate de pe agenda Alianței, cu accent pe evoluțiile regionale de securitate din zona Mării Negre și pe procesele de implementare a deciziilor adoptate la Summit-ul NATO de la Varșovia și la recenta reuniune ministerială NATO desfășurată la sfârșitul lunii octombrie, la Bruxelles. Au evaluat demersurile aliate în direcția asigurării unei prezențe înaintate a NATO pe flancul estic, insistând asupra importanței intensificării eforturilor în vederea implementării eficiente și la termenele agreate a deciziilor cu privire la prezența înaintată adaptată în partea de sud a flancului estic.

În context, ministrul Mihnea Motoc a informat cu privire la stadiul implementării inițiativelor României în domeniile terestru, aerian și maritim și contribuțiile importante ale statelor aliate anunțate, în acest sens, la reuniunea miniștrilor apărării din octombrie. De asemenea, a punctat importanța Mării Negre pentru întreaga securitate și stabilitate euro-atlantică, subliniind totodată necesitatea avansării rapide a acțiunilor autorităților militare și politice ale NATO, în vederea pregătirii deciziilor concrete cu privire la măsurile din domeniul maritim, ce urmează să fie adoptate la ministeriala apărării din februarie 2017.

Oficialul NATO a subliniat interesul pentru menținerea unității, eficienței și solidarității aliate, în actualul context de securitate deosebit de complex. A reconfirmat sprijinul politic și atenția sporită acordată de NATO prezenței înaintate din sud-est, în direcția asigurării unui răspuns solid și adaptat la amenințările și provocările de securitate specifice pentru regiunea Mării Negre.

A apreciat angajamentul de substanță al României în proiectele și inițiativele Alianței. În contextul general al adaptării NATO la noul mediu de securitate, a insistat asupra necesității alocării resurselor bugetare pentru consolidarea capabilităților de apărare (2% din PIB), în vederea demonstrării credibilității Alianței și întăririi legăturii transatlantice.


Secția Presă