Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 324


Informație de presă


Un militar din cadrul Bazei sprijin logistic „Muntenia” a suferit un accident în timpul serviciului de pază miercuri, 9 noiembrie, în jurul orei 16.00, la Cabana militară de instruire Cheia.

Accidentul a survenit pe timpul punerii în funcțiune a instalației de încălzire, procedură care intra în atribuțiile de serviciu ale militarului.

Caporalului clasa a III-a Georgel Guță, în vârstă de 31 de ani, angajat al M.Ap.N. din anul 2009, i s-a acordat primul ajutor la fața locului și a fost transportat de un echipaj al ISU, sesizat prin Serviciul de urgență 112, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila (SUUMC) din București.

Pacientul a fost evaluat, în jurul orei 18.50, la Unitatea de Primire Urgență a SUUMC, de către o echipă multidisciplinară, constituită din medici specialiști în: urgență, ATI, chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă și arsuri, ORL, oftalmologie și pneumo-ftiziologie.

În urma consultului de specialitate, echipa medicală a constatat că pacientul are arsuri de gradul III și IV pe aproximativ 90 la sută din suprafața corpului, cu interesare facială, torace anterior și posterior, abdomen drept (hemitrunchi drept), ambele membre superioare și inferioare, cu suspiciune de arsuri de căi aeriene superioare.

În urma investigațiilor clinice și paraclinice și după asigurarea suportului ventilator necesar, bronhoscopia cu lavaj și reechilibrarea volemică s-a dispus intervenția chirurgicală de urgență pentru toaleta primară a leziunilor de arsură și a plăgilor, precum și pentru realizarea inciziilor de decompresie.

Ulterior intervenției chirurgicale, pacientul va fi spitalizat în Secția de ATI, acesta necesitând tratament post-operator de susținere a funcțiilor vitale, antibioterapie cu spectru larg, reechilibrare volemică și hidroelectrolitică, analgezie multimodală, profilaxie anticoagulantă și a ulcerului de stres, nutriție per os.
Starea pacientului este foarte gravă, cu prognostic rezervat.

Cazul este cercetat de către Parchetul Militar. De asemenea, comandantul Bazei sprijin logistic ”Muntenia” a numit o comisie pentru investigații de ordin administrativ cu privire la producerea evenimentului.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale urmărește cu atenție evoluția stării medicale a militarului accidentat.


Secția Presă