Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 341


Crăciunul se petrece în marea familie a Armatei României


Ministerul Apărării Naționale organizează, în luna decembrie, evenimentul special „Crăciunul se petrece în marea familie a Armatei României”, care cuprinde spectacole de colinde și de teatru, sosirea lui Moș Crăciun și oferirea de cadouri în jurul pomului de Crăciun.

Activitățile, dedicate veteranilor de război, copiilor personalului armatei decedat sau rănit în urma participării la acțiuni militare, dar și studenților din instituțiile militare de învățământ, constituie o modalitate de sprijin familial și, în același timp, un prilej pentru promovarea valorilor instituției militare.

Luni, 12 decembrie, între orele 15.00 și 21.00, la Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Național, personalități din cultură, arte, economie și mass media, împreună cu reprezentanți ai M.Ap.N., vor participa la „Împachetarea cadourilor de Crăciun”. Fiecare dintre ei va personaliza un cadou care va fi înmânat, a doua zi, de Moș Crăciun și Crăciuniță unui copil al cărui părinte a decedat sau a fost rănit în urma participării la acțiuni militare. De asemenea, vor fi amenajate ateliere de confecționat bujori și coronițe de Crăciun și un punct de vânzare pentru bujorul românesc și felicitările desenate de copiii eroilor Armatei României.

Marți, 13 decembrie, de la ora 10.00, vor fi depuse coronițe de brad la mormintele ostașilor din Cimitirul eroilor români din Primul Război Mondial Ghencea Militar, din Capitală.
De la ora 13.00, la Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Național va avea loc serbarea Pomului de Crăciun, în cadrul căreia copiii eroilor Armatei României vor primi cadouri și vor viziona un spectacol susținut de Gașca Zurli. Petrecerea va fi întreținută de animatori profesioniști, ajutorul lui Moș Crăciun va fi Răzvan Popescu, iar cadourile vor fi asigurate de Asociația de Caritate din Armata României „CAMARAZII”.

Luni, 19 decembrie, de la ora 12.00, la Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Național, veterani de război și cadre militare în rezervă și retragere vor asista la un Concert de Crăciun în cadrul căruia Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei va cânta colinde, iar artiștii Sebastian Stan și Oana Marin vor susține microrecitaluri de muzică folclorică.

Jurnaliștii sunt invitați să asiste la activități.


Secția Presă