Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 33


Întrevederea ministrului român al apărării naționale cu ambasadorul Marii Britanii la București


Ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, l-a primit luni, 13 februarie, la sediul ministerului, pe Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii în România.

Discuțiile s-au concentrat pe stadiul și perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul apărării, atât în format bilateral, cât și în cadrul NATO. Cei doi oficiali au exprimat abordări comune privind demersurile aliate de adaptare la noile provocări de securitate și au subliniat importanța avansării procesului de implementare a deciziilor adoptate la Summit-ul NATO de la Varșovia din iulie 2016, cu un accent aparte pe întărirea posturii de apărare și descurajare a Alianței.

A fost abordată cooperarea pe linia Forței de reacție rapidă a NATO (VJTF) și contribuția britanică la asigurarea prezenței înaintate întărite pe flancul de est al alianței, inclusiv în partea sa sudică și în regiunea Mării Negre. Ministrul Leș a exprimat aprecierea deosebită a autorităților române pentru participarea forțelor armate britanice la exerciții în Marea Neagră și la activități de instruire și misiunile de poliție aeriană de pe teritoriul României, cu referire directă la viitoarea dislocare a avioanelor de luptă Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale britanice în România, planificată pentru mijlocul acestui an.

Au fost trecute în revistă principalele jaloane ale cooperării bilaterale în cadrul Parteneriatului strategic, fiind discutate noi direcții de acțiune pentru intensificarea cooperării militare practice dintre cele două armate. Cei doi oficiali au reliefat rolul esențial pe care îl au, în actualul context de securitate, exercițiile multinaționale desfășurate în România și în zona Mării Negre, precum și cooperarea tehnico-militară.


Secția Presă