Comunicat de presă


Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 42


Întâlnirea ministrului apărării naționale cu omologul britanic


Joi, 16 februarie, la Bruxelles, ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, a avut o întâlnire cu secretarul britanic pentru apărare, Michael Fallon. Întrevederea s-a desfășurat în marja participării la Reuniunea Ministerială NATO și a avut ca obiectiv principal discutarea modalităților de consolidare a relațiilor bilaterale în domeniul apărării, în cadrul Parteneriatului Strategic dintre Marea Britanie și România.

Ministrul apărării naționale a evidențiat intensificarea dialogului politico-militar de nivel înalt și creșterea calitativă și cantitativă a activităților de cooperare practică desfășurate în comun cu forțele armate britanice și a adresat mulțumiri pentru participarea substanțială a militarilor britanici în cadrul exercițiilor multinaționale care se desfășoară în România, în toate cele trei domenii operaționale – terestru, aerian și maritim.

Oficialul român a apreciat sprijinul constant și solid al Marii Britanii în direcția implementării inițiativelor subsumate prezenței înaintate a NATO pentru România și la Marea Neagră și a exprimat dorința ca această susținere să fie continuată pe parcursul anului 2017.

Secretarul britanic pentru apărare a reconfirmat angajamentul de substanță al Londrei pentru intensificarea cooperării practice militare cu România, cu accent pe domeniile instruire și exerciții multinaționale, informații pentru apărare, logistică și cooperare tehnico-militară. A subliniat semnificația strategică a creșterii prezenței forțelor terestre britanice la exercițiile din România, a capabilităților navale britanice în apele Mării Negre și a dislocării aeronavelor Typhoon ale Armatei Regale la Mihail Kogălniceanu, în cursul acestui an, pentru a participa la operațiile de poliție aeriană pentru flancul sudic al Alianței și la alte activități de pregătire în comun cu Forțele Aeriene Române.


Secția Presă