Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 125


Manifestări dedicate Zilei Veteranilor de Război


O serie de manifestări dedicate „Zilei Veteranilor de Război” sunt organizate de Ministerul Apărării Naționale, în lunile aprilie și mai, în toate marile garnizoane din țară și la monumentele/operele comemorative din Republica Cehă, Republica Moldova, Federația Rusă, Slovacia și Ungaria.

În cadrul Săptămânii Operelor Naționale dedicate veteranilor de război, Ministerul culturii și identității naționale, prin Filarmonica „George Enescu” și Operele Naționale Române din București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, va organiza o serie de spectacole sau concerte pentru veteranii de război, precum și pentru văduvele și urmașii acestora, după cum urmează:
• Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu", sub bagheta dirijorului Horia Andreescu și avându-i ca soliști pe Bujor Prelipcean și Șerban Mereuță, va dedica veteranilor, joi, 27 aprilie, începând cu ora 19.00, la Ateneul Român, un concert simfonic ce conține lucrări de Haydn, Mozart și Beethoven.
• Opera Națională Română din București va închina eroilor zilelor noastre, sâmbătă, 29 aprilie, începând cu ora 18.30, spectacolul de balet pe muzica lui Manuel de Falla, „Amorul Vrăjitor”, în regia și coregrafia lui Carlos Vilan, de la Opera din Madrid.
• Opera Națională Română din Iași va avea în program, sâmbătă, 29 aprilie, începând cu ora 18.30, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași, un recital extraordinar intitulat „Omagiu adus veteranilor de război”.
• Opera Națională Română din Cluj-Napoca va susține spectacolul „Don Carlo”, de Giuseppe Verdi, duminică, 30 aprilie, de la ora 18.30, tot sub semnul omagierii veteranilor de război.
• Opera Națională Română din Timișoara va dedica veteranilor, spectacolul „Șeherezada”, de Nikolai Rimski-Korsakov, miercuri, 3 mai, începând cu ora 19.00.

La aceste spectacole și concerte vor fi invitați veterani din cel de-Al Doilea Război Mondial, precum și militari veterani care au participat la acțiuni militare în teatrele de operații din Afganistan, Irak și Balcanii de Vest.

În seria activităților dedicate „Zilei veteranilor de război” se înscrie și spectacolul de poezie și muzică Pianul cu poeme susținut de actrița Daniela Nane și pianista Ioana Lupașcu, miercuri, 26 aprilie, începând cu ora 15.00, la Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Național.

În plus, în perioada 26-28 aprilie, în toate garnizoanele din țară se vor desfășura ceremonii militare și religioase. În București, activitatea va avea loc vineri, 28 aprilie, de la ora 10.00, la Monumentul Eroilor Patriei din fața Universității Naționale de Apărare “Carol I”.

Seria manifestărilor se va încheia cu crosul VeteRUN - Ediția a II-a, competiție dedicată veteranilor de război, care se va desfășura duminică, 7 mai, începând cu ora 10.00, pe bulevardul Kiseleff din București.
* * *

Pe 29 aprilie se sărbătorește, în fiecare an, „Ziua Veteranilor de Război”, instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007. În toate garnizoanele din țară au loc ceremonii militare și religioase de depuneri de coroane și jerbe de flori la monumentele dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, adunări solemne ale asociațiilor de veterani de război, spectacole și expoziții cu tematică adecvată, activități de îngrijire a monumentelor și cimitirelor eroilor.

În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morți, răniți, dispăruți, prizonieri, răniți și invalizi (circa 92.000 de militari decedați). În prezent, mai sunt în viață aproximativ 11.300 de veterani de război, circa 400 de văduve de război și în jur de 75.500 de văduve de veterani de război.


Secția Presă