Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 128


Participarea ministrului Gabriel Leș la reuniunea ministerială informală UE


În zilele de 26 și 27 aprilie, ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, se va deplasa la Valletta, în Malta, pentru a participa la reuniunea informală a miniștrilor apărării din statele membre ale Uniunii Europene.

Pe parcursul reuniunii vor fi abordate teme de actualitate de pe agenda europeană, precum implementarea Strategiei Globale a Uniunii Europene pe dimensiunea de securitate și apărare și stadiul operațiilor și misiunilor sub egida Politicii de Securitate și Apărare Comune (PSAC).

Miniștrii europeni ai apărării vor discuta despre cooperarea structurată permanentă și modalitățile de consolidare a Răspunsului Rapid al UE, în special privind Grupurile Tactice de Luptă ale UE, precum și angajamentul operațional al UE în regiunea Mării Mediterane și în Libia, cu participarea secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, și subsecretarului general al ONU pentru operații de menținere a păcii, Jean-Pierre Lacroix.

În marja reuniunii, ministrul Gabriel Leș va avea o întâlnire cu directorul executiv al Agenției Europene de Apărare, Jorge Domecq, prilej cu care vor fi abordate aspecte prioritare de pe agenda europeană de apărare.


Secția Presă