Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 199


Întâlnirea ministrului apărării naționale cu ambasadorul SUA


Ministrul apărării naționale, Adrian Țuțuianu, l-a primit miercuri, 12 iulie, la sediul M.Ap.N., pe ambasadorul SUA la București, Hans Klemm. Este prima întâlnire cu echipa Ambasadei de la preluarea mandatului ministerial.

În debutul dialogului oficial, ministrul apărării naționale a transmis condoleanțe pentru pierderile Marinei militare americane, în urma prăbușirii unui avion militar în statul Mississippi.

Agenda discuțiilor a inclus continuarea și aprofundarea unor teme de interes comun, precum evoluția relațiilor bilaterale între cele două armate, Parteneriatul Strategic România – SUA și necesitatea consolidării cooperării în regiune.

Ministrul român a reiterat parteneriatul solid pe linie militară, fiind subliniate numărul crescut al exercițiilor în comun pe care cei doi aliați le desfășoară anul acesta în regiune și stadiul implementării măsurilor adoptate în urma Summit-ului de la Varșovia. De asemenea, Adrian Țuțuianu a exprimat aprecierea față de angajamentul ferm al SUA pentru asigurarea stabilității și securității în regiunea Mării Negre, prin întărirea măsurilor de descurajare și apărare stabilite la Varșovia.

Cu această ocazie, ambasadorul Klemm a felicitat autoritățile române în contextul anunțului făcut de Agenția de Cooperare pentru Apărare și Securitate (Defense Security Cooperation Agency) referitor la posibila achiziție a șapte sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM), de tipul PATRIOT, configurația 3 plus. Ministrul Adrian Țuțuianu a exprimat convingerea că realizarea acestui program va întări capacitatea de apărare a României, va consolida flancul estic al Alianței și va dezvolta și consolida Parteneriatul Strategic dintre România și SUA. Ministerul Apărării Naționale precizează faptul că va informa periodic opinia publică referitor la derularea programului de înzestrare cu sistemele HSAM.

Alte teme aflate pe agenda întâlnirii au fost stadiul implementării Inițiativei pentru Reasigurarea Europeană (European Reassurance Initiative/ERI) și necesitatea intensificării eforturilor comunității internaționale de contracarare a ISIL/DAESH, România rămânând ferm angajată în această direcție.


Secția Presă