Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22
Persoană de contact: F.P. Mihai Ursache

 


Comunicat nr. 302


Informatie de presa


În perioada 4-16 iulie a.c., în garnizoana Brăila, se desfășoară o tabără româno–germană pentru îngrijirea mormintelor de război.

Partea germană este reprezentată de 12 militari din batalionul 373 Parașutiști Doberlung Kirchaihhain, iar cea română de 12 militari profesioniști din Brigada 10 Geniu.

Această activitate, coordonată de Secția Tradiții Militare și Educație Civică din Departamentul pentru Relații cu Parlamentul, Armonizare Legislativă și Relații Publice, are loc în conformitate cu prevederile Acordului între guvernul României și cel al Republicii Federale Germania, privind mormintele de război românești din Germania și mormintele de război germane din țara noastră, ratificat prin Legea nr. 170 din 1997.

Organizarea acestei tabere reprezintă deja o tradiție în colaborarea celor două țări și armate și are ca obiectiv reabilitarea mormintelor și operelor comemorative de război.





Biroul de Presa al M.Ap.N.