Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 231


29 iulie - Ziua Imnului Național


Ziua Imnului Național va fi sărbătorită sâmbătă, 29 iulie, în toate garnizoanele din țară și în teatrele de operații.

Ceremonia de la București va începe la ora 9.00, în Piața Tricolorului, situată în fața Palatului Cercului Militar Național, și va cuprinde o slujbă religioasă și un spectacol susținut de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, Muzica Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazul” și Muzica Reprezentativă a Jandarmeriei Române.

Repertoriul va cuprinde și Imnurile naționale pe care le-a avut țara noastră de-a lungul timpului – „Trăiască regele”, „Zdrobite cătușe”, „Te slăvim, Românie!”, „Pe-al nostru steag e scris Unire”, „Trei culori” -, iar spectacolul va fi încheiat prin intonarea Imnului național „Deșteaptă-te române!”, în interpretarea sopranei Carla Mușat, de la Ansamblul Artistic al Armatei.

Jurnaliștii vor avea acces pe toată durata activității.

* * *

Ziua Imnului Național a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 și se sărbătorește în fiecare an, la data de 29 iulie. ”Deșteaptă-te române!” a fost compus de Anton Pann, iar versurile au fost scrise de poetul Andrei Mureșanu.


Secția Presă