Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 245


Ceremonie de numire în funcție a șefului Direcției medicale a M.Ap.N.


Ministrul apărării naționale, Adrian Țuțuianu, și secretarul de stat Nicolae Nasta au fost prezenți luni, 7 august, la ceremonia de numire în funcție a șefului Direcției medicale a M.Ap.N., colonelul medic dr. Ionel Paul Oprea.

Ministrul Țuțuianu a apreciat performanțele sistemului medical militar, care dispune de medici bine pregătiți și de o infrastructură medicală modernă, spitalele militare fiind instituții în care pacienții din România, atât militari cât și civili, au mare încredere. ”Amintesc, aici, de contribuția medicilor militari în cazul Colectiv, unde ați făcut tot ce era omenește posibil pentru salvarea vieților tinerilor răniți, de misiunea de repatriere a persoanelor rănite în accidentul din Muntenegru, din anul 2013, dar și de echipele de medici militari care desfășoară constant misiuni umanitare sau de sprijin pentru sistemul național de urgență”, a spus ministrul.

Adrian Țuțuianu a făcut cunoscut că va susține politicile de dezvoltare din sistemul medical militar, inclusiv în domeniul înzestrării și modernizării infrastructurii, amintind de inițierea un proces de achiziție de ambulanțe. ”Cred și susțin cu tărie că avem nevoie de capabilități pentru a face față provocărilor și pentru a fi cei mai buni”, a concluzionat ministrul.

Ministrul a subliniat faptul că experiența profesională și managerială a colonelului Oprea, dobândită în cadrul secției de Chirurgie din Spitalul Universitar de Urgență Militar Central și Institutului Medico-Militar, misiunile executate la comanda unor structuri medicale în teatrul de operații din Angola sau în cadrul Misiunii O.N.U. de menținere a păcii în Somalia, precum și rezultatele excelente înregistrate în ultimul an, ca șef interimar al direcției, asigură premisele unui mandat de succes noului șef al Direcției Medicale, pe care l-a asigurat de întregul sprijin.

La rândul său, colonelul medic dr. Ionel Paul Oprea a mulțumit conducerii M.Ap.N. pentru deschiderea arătată în vederea dezvoltării sistemului medico-militar românesc pe baze moderne, adaptat cerințelor secolului XXI și interoperabil cu structurile de profil din cadrul NATO.


Secția Presă