Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 258


Ceremonie dedicată eroilor primului război mondial, la Oituz


Secretarul de stat Mircea Dușa, șeful Departamentului pentru Politica de Apărare și Planificare, va participa sâmbătă, 19 august, de la ora 10.00, la ceremonia militară și religioasă care va avea loc în Cimitirul de onoare al eroilor români și străini din Oituz, județul Bacău.

Activitatea, organizată de Ministerul Apărării Naționale în colaborare cu autoritățile locale, se desfășoară în contextul „Centenarului Primului Război Mondial”, 2017 fiind declarat „Anul Mărăști, Mărășești, Oituz - 100”.

Ceremonii similare au avut loc recent la Mausoleul eroilor români de la Mărăști, de la Soveja, de la Focșani și la Mausoleul eroilor români de la Mărășești.

x x x

Cimitirul eroilor din Oituz (fostă Grozești), a cărui construcție a început în anul 1920, a fost inaugurat în ziua de 4 decembrie 1921. Ulterior, cimitirul a fost reorganizat, prin centralizări succesive, de către Societatea „Cultul Eroilor“, Comitetul Central București, în perioada 1930-1931.
În cimitir sunt înhumați 61 de eroi români, germani și unguri, în morminte individuale, iar în osuar sunt depuse osemintele eroilor români și de alte naționalități.
Osemintele centralizate în Cimitirul eroilor au fost exhumate de pe raza comunei Grozești. Numărul mic al eroilor identificați, înhumați în această necropolă, se datorează „luptelor grele ce s-au dat pe această zonă, eroii fiind găsiți în(...) în tranșee, în diferite gropi comune“.
Pe latura din spate a zidului cimitirului sunt montate patru plăci din marmură pe care se află următoarea inscripție: „Ostași din comuna Grozești căzuți în războiul 1916-1919“. Sub inscripție sunt marcate numele eroilor.
Pe fațada osuarului sunt montate efigiile din bronz ale generalului Eremia Grigorescu, stema României (care a înlocuit-o pe cea a Regatului României) și o plachetă din bronz, ce reprezintă o ramură de lauri cu cască ostășească și spade încrucișate. La baza osuarului este inscripționat textul: Viteji ce ați căzut pentru țară,/Ostași ai credinței, soldați/Oriunde-n morminte voi stați/Vă fie țărâna ușoară.


Secția Presă