Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 275


Vizita ministrului Adrian Țuțuianu la unități militare din județul Constanța


Ministrul Adrian Țuțuianu va participa joi, 31 august, de la ora 12.00, la ceremonia de certificare a Fortelor Aeriene Regale Canadiene dislocate în Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

Ministrul Apărării Naționale va vizita și unități militare din Județul Constanța, printre care Comandamentul Flotei, Spitalul Militar de Urgență, Centrul 39 Scafandri, Academia Navală ”Mircea cel Bătrân”, Batalionul de Infanterie Marină din Babadag, unde va discuta cu militarii și persoanele din conducere despre activitățile curente și viitoare și nevoile de sprijin din partea ministerului.

* * *

Patru aeronave CF-188 Hornet ale Forțelor Aeriene Canadiene au sosit duminică, 20 august, în baza aeriană din Mihail Kogălniceanu, unde vor participa la executarea unor misiuni de poliție aeriană întărită sub comandă NATO, cu preluarea responsabilității de la Forțele Aeriene Regale ale Marii Britanii.

Detașamentul canadian Air Task Force Romania este format din aproximativ 135 de militari (piloți și personal tehnic) și aeronave CF-188 Hornet și va executa, alături de aeronavele MiG-21 LanceR și militarii Forțelor Aeriene Române, misiuni de poliție aeriană în următoarele patru luni.

Misiunile desfășurate în comun cu piloții români vor contribui la dezvoltarea capacității de reacție și a celei de descurajare, precum și la consolidarea interoperabilității între forțele aeriene române și canadiene.


Secția Presă