Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 300


Militari răniți în Afganistan


Trei militari din Batalionul 280 Infanterie Protecția Forței din Focșani au fost răniți vineri, 15 septembrie, în Afganistan,în jurul orei 10.00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate.

Militarilor li s-a acordat primul ajutor la fața locului, după care au fost evacuați la cel mai apropiat spital militar. Doi sunt în stare stabilă, al treilea fiind grav rănit.

Militarii se aflau într-un convoi de patru autovehicule MRAP (Mine-Resistant Ambush Protected), în regiunea Kandahar, când un autovehicul capcană (VBIED - Vehicle-Borne Improvised Explosive Device) a intrat în blindatul lor.

Numele militarilor vor fi făcute publice după anunțarea familiilor.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale este informată permanent despre starea răniților.

* * *

Militarii focșăneni au fost introduși în teatrul de operații din Afganistan în luna august.

În anul 2017, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu peste 620 de militari, alți aproximativ 300 fiind desfășurați în operații sub comandă/mandat NATO, UE, ONU și OSCE în alte regiuni.

În timpul misiunilor externe, 28 de militari și-au pierdut viața și alți peste 180 au fost răniți.
Situația de securitate în TO Afganistan se menține instabilă, cele mai multe incidente înregistrându-se în provinciile din estul și sudul Afganistanului.

Forțele NATO care asigură securitatea bazelor militare și a centrelor importante ale țării rămân ținte permanente ale unor posibile atacuri ale insurgenților.

România continuă să își mențină angajamentele în Teatrul de operații Afganistan, efortul principal rămâne concentrat pe asigurarea protecției forței în Baza Militară Kandahar, concomitent cu participarea la instruirea, consilierea și asistența forțelor de securitate afgane din comandamentele regionale Nord și Sud.


Secția Presă