Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 310


Întrevedere cu Joni Ernst, președintele Subcomitetului pentru amenințări emergente și capabilități


Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, a avut o întâlnire oficială miercuri, 20 septembrie, la Senatul Statelor Unite, cu senatorul Joni Ernst, președinta Subcomitetului pentru amenințări emergente și capabilități din cadrul Comitetului pentru forțe armate al Senatului SUA. La discuții au luat parte, de asemenea, șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, secretarul de stat pentru armamente, Florin-Lazăr Vlădică, și ambasadorul României în Statele Unite, George Cristian Maior.

Cei doi oficiali au abordat subiecte referitoare la situația de securitate din regiunea Mării Negre, consolidarea parteneriatului strategic România-SUA pe dimensiunea apărării și aspecte privind cooperarea cu partenerul american în domeniul realizării capabilităților operaționale ale Armatei României care să permită interoperabilitatea cu aliații din NATO.

Ministrul Mihai Fifor a prezentat prioritățile guvernamentale în domeniul apărării, în contextul alocării bugetare de două procente din PIB, trecând în revistă prioritățile și oportunitățile de cooperare cu SUA, pe linia industriei de apărare. "Apreciez angajamentul politic și militar constant al SUA în regiunea Mării Negre și mulțumesc Congresului american pentru sprijinul și atenția acordate acesteia. Doar împreună cu Statele Unite vom putea oferi un răspuns cu adevărat strategic provocărilor cu care ne confruntăm", a precizat ministrul Fifor, pe timpul întrevedrerii.

Senatorul Joni Ernst a reconfirmat angajamentul SUA, dar și cel personal, pentru dezvoltarea excelentelor relații de cooperare militară cu România și a mulțumit pentru eforturile constante ale țării noastre în teatrele de operații și misiuni internaționale. Doamna senator a dorit să evidențieze, prin prisma propriei experiențe, de peste 20 de ani în serviciul militar al SUA, valoarea adăugată pe care un partener și aliat de încredere cum este România o aduce, prin profesionalismul și eficiența cu care militarii noștri își îndeplinesc misiunile încredințate în teatrele de operații, la eforturile comunității internaționale în domeniul securității. Senatorul Ernst a amintit, de asemenea, încrederea de care militarii români se bucură din partea camarazilor de arme americani, alături de care au executat numeroase misiuni, oferind în acest sens recentul exemplu al unui general din Garda Națională a statului Iowa care, timp de mai bine de un an, a îndeplinit funcția de locțiitor al comandantului Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE), la București.


Secția Presă