Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 312


Discuții, la Washington, cu reprezentanți ai unor companii americane din domeniul industriei de apărare


Pe agenda zilei de joi, 21 septembrie, delegația Ministerului Apărării Naționale, condusă de ministrul Mihai Fifor, a avut întâlniri, la Washington D.C., cu reprezentanți ai companiilor Raytheon, Lockheed Martin și Bell Helicopters.

În cadrul discuțiilor, a fost reiterat agajamentul României de alocare a două procente din PIB pentru apărare în 2017 și menținerea acestui prag pentru următoarea decadă, ceea ce va permite demararea unor programe de înzestrare necesare pentru modernizarea Forțelor Armate ale României.

Ministrul Fifor a subliniat importanța transferului de tehnologie și de know-how către industria națională de apărare în interesul securității regionale și internaționale. De asemenea, a apreciat rezultatele bune ale întâlnirilor avute, atât în țară, cât și pe parcursul vizitei la Washington, invitând companiile de profil să investească în România.


Secția Presă