Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 315


Întrevederea șefului SMG cu omologul canadian


În cadrul vizitei oficiale pe care șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, o desfășoară în Canada, în perioada 22-24 septembrie, cu ocazia Invictus Games Toronto 2017, demnitarul român a avut o întâlnire bilaterală cu omologul canadian, generalul Jonathan Vance.

Discuțiile s-au axat pe cooperarea militară bilaterală, fiind evidențiate exercițiile derulate în comun și schimbul de experiență, atât la nivel bilateral și în cel al Alianței.

De asemenea, a fost menționată prezența militarilor canadieni în România, ca parte a contribuției autorităților de la Ottawa la implementarea deciziilor adoptate la Summit-ul NATO de la Varșovia pentru asigurarea unei posturi de descurajare și apărare pe flacul estic al Alianței. Generalul Ciucă a adresat mulțumiri omologului canadian pentru dislocarea pe teritoriul României a aeronavelor CF-18 Hornet pentru executarea misiunilor de poliție aeriană alături de colegii români, precum și pentru prezența militarilor canadieni în comandamentele multinaționale de pe teritoriul României.

Oficialul român a luat parte la conferința șefilor apărării ai națiunilor participante la Invictus Games Toronto 2017. Subiectul principal al întâlnirii a fost axat pe discuții privind personalul militar rănit, devenit invalid sau cu dezechilibre psihice, în urma participării la acțiuni militare interne sau la misiuni în teatrele de operații, precum și pe sprijinul familiilor acestuia.

Șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, împreună cu ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, au fost alături de cei 15 militari răniți care compun Invictus Team Romania, la ceremonia de deschidere a jocurilor Invictus Games Toronto 2017.


Secția Presă