Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 323


Recepția ultimelor avioane ale escadrilei de F-16


Secretarul de stat pentru politica de apărare și planificare, Mircea Dușa, a condus delegația M.Ap.N. prezentă în Portugalia la ceremonia de predare-primire a ultimelor trei aeronave multirol din cele 12 ale escadrilei de F-16 Fighting Falcon, eveniment organizat în Baza Aeriană din Monte Real, miercuri, 27 septembrie.

”La nivel bilateral, contractul interguvernamental româno-portughez reprezintă un model de cooperare eficientă, profesionistă, transparentă și cu beneficii importante pentru țările noastre”, a declarat Mircea Dușa.

Demnitarul român a accentuat că relațiile contractuale și excelenta cooperare între cele două forțe aeriene vor continua și după livrarea acestor trei aeronave.

Secretarul de stat Dușa a apreciat și sprijinul părții americane în special în derularea în ansamblu a programului, transferul aeronavelor către țara noastră și instruirea personalului navigant și tehnic.

Mircea Dușa a arătat că această achiziție este un pas major în creșterea capabilităților Armatei României și reprezintă o etapă de tranziție către introducerea în serviciul Forțelor Aeriene Române a aeronavelor de generația a V-a, iar programul de înzestrare cu aeronavele F-16 își va dovedi importanța strategică nu doar pe plan național, ci și la nivel regional, întărind capacitatea României de a răspunde într-o manieră adecvată cerințelor de descurajare și apărare specifice regiunii Mării Negre.

La final, secretarul de stat Dușa le-a urat succes piloților Forțelor Aeriene Române care vor activa la manșa acestor aeronave: ”sunt profesioniști, s-au pregătit temeinic, nu vor avea misiuni ușoare, dar sunt convins că le vor îndeplini la cele mai înalte standarde de performanță”, a mai adăugat secretarul de stat.

La ceremonia din Portugalia au mai participat, din partea română, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul-locotenent Laurian Anastasof, precum și alte persoane cu responsabilități în procesul de achiziție a primei escadrile de F-16 Fighting Falcon.

Ceremonia oficială de recepție a celor trei aeronave va avea loc în România, în Baza 86 Aeriană ”Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță”, din Fetești, în cursul săptămânii viitoare, după un program ce va fi anunțat prin structurile de comunicare ale M.Ap.N.


Secția Presă