Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 379


Primirea scrisorii de acceptare pentru primul sistem PATRIOT care va intra în dotarea Armatei României


Ministerul Apărării Naționale a primit miercuri, 1 noiembrie, scrisoarea de acceptare (Letter of Acceptance - LOA) din partea Guvernului SUA privind achiziționarea primului sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) tip PATRIOT.

Acesta este primul din cele șapte sisteme PATRIOT - patru destinate înzestrării Statului Major al Forțelor Aeriene și trei Statului Major al Forțelor Terestre – program a cărui valoare totală este de circa 3,9 miliarde USD fără TVA.

Sistemul pentru care a fost primită LOA este estimat la 764,78 milioane USD fără TVA și va fi contractat până la sfârșitul acestui an, după adoptarea de către Parlamentul României a proiectului de lege privind realizarea capabilității.

Înzestrarea forțelor armate române cu sisteme moderne de rachete sol-aer cu bătaie mare, interoperabile cu sistemele de rachete sol-aer, cu sistemele de comandă, control, comunicații și cu platformele multirol din dotarea proprie sau a altor state membre NATO constituie o necesitate esențială, o cerință strategică ce trebuie satisfăcută în cel mai scurt timp posibil. România va utiliza sistemele PATRIOT pentru a-și întări apărarea proprie și pentru descurajarea amenințărilor regionale.

Configurația 3+ care va fi achiziționată de statul român este cea mai modernă variantă existentă pe piață în prezent, din punct de vedere al configurației hardware și software, al echipamentelor de sol și rachetelor.

Până la sfârșitul anului, România va deveni una dintre cele doar șase țări NATO care își îndeplinește angajamentul de alocare a două procente din PIB pentru cheltuieli de apărare.
* * *

Prin documentul Letter of Request (LOR) for Letter of Offer and Acceptance (LOA) for Current Production Configuration 3+ PATRIOT System, înaintat Departamentului Apărării al SUA, M.Ap.N. și-a manifestat interesul pentru achiziționarea a șapte sisteme PATRIOT configurația 3+, a echipamentelor majore, mijloacelor de transport, materialelor, pieselor, echipamentelor de mentenanță și muniției necesare, pachetul de suport logistic inițial și a serviciului de instruire, echipamentelor criptografice și cu regim special.

În data de 11 iulie, Departamentul de Stat al SUA a anunțat aprobarea unei posibile vânzări către România în cadrul Programului Foreign Military Sales – FMS a sistemelor PATRIOT configurația 3+, cu un cost estimat de 3.9 miliarde de dolari fără TVA, și notificarea Congresului SUA, conform procedurilor.


Secția Presă