Ministerul Apărării Naţionale

E-mail: presamapn@mapn.ro , Contact: 021-319.60.22

Comunicat nr. 383


Prima zi a reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO de la Bruxelles


Alături de dialogul cu secretarul american al apărării, în prima zi a reuniunii ministeriale NATO, ministrul Mihai Fifor a avut o serie de întâlniri bilaterale cu omologii din Marea Britanie, Portugalia și Italia, și cu Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR).

La întâlnirea cu omologul britanic, Gavin Williamson, ministrul Fifor a exprimat aprecierea specială a României pentru prezența militară constantă și semnificativă a Marii Britanii în țara noastră, prin exerciții, participare la poliția aeriană și la prezența maritimă, în cadrul măsurilor de consolidare a apărării Alianței în regiunea Mării Negre. Ministrul român și-a exprimat speranța că Marea Britanie va continua să aibă o participare consistentă la misiuni în țara noastră care să contribuie la consolidarea prezenței înaintate adaptate a NATO din sud-estul Europei (”tailored Forward Presence”/tFP). De asemenea, s-a convenit dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul apărării, pe dimensiunea educației pentru apărare și dezvoltării de capabilități.

În cadrul bilateralei cu omologul din Portugalia, José Alberto Azeredo Lopes, a fost apreciat cursul ascendent al relațiilor de cooperare militară dintre cele două țări. Cei doi demnitari au evidențiat faptul că Programul strategic de înzestrare a armatei române cu aeronave de luptă multirol F-16 Fighting Falcon a fost derulat cu succes, iar standardele de pregătire și profesionalismul instructorilor portughezi rămân o garanție a calității pregătirii piloților români. Ministrul portughez a reconfirmat sprijinul Portugaliei pentru implementarea prezenței aliate adaptate la Marea Neagră și contribuția acestei țări la Brigada Multinațională de la Craiova.

Întrevederea bilaterală cu ministrul italian, Roberta Pinotti, a confirmat interesul ambelor țări de aprofundare, în continuare, a cooperării în domeniul apărării, în baza Parteneriatului Strategic Consolidat româno-italian, precum și caracterul intensificat al dialogului politico-militar pe teme și subiecte de interes comun de pe agenda NATO și UE. Ministrul italian a reconfirmat sprijinul Italiei pentru implementarea prezenței aliate adaptate la Marea Neagră și contribuția acestei țări la Brigada Multinațională de la Craiova. De asemenea, cei doi oficiali au convenit asupra intensificării cooperării în domeniul educației militare în vederea concretizării unor proiecte și schimburi de experiență pentru pregătirea militarilor romăni și italieni în instituțiile de învățământ din cele două state.

Discuțiile cu generalul Curtis M. Scaparrotti, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate în Europa s-au concentrat asupra modalităților de consolidare a prezenței avansate adaptate din zona Mării Negre, ca parte a prezenței înaintate a NATO pe flancul estic. SACEUR și-a exprimat aprecierea pentru colaborarea cu România atât în cadrul NATO, cât și în calitatea sa de comandant al forțelor americane din Europa, asigurându-l pe oficialul român de întregul său sprijin pentru consolidarea prezenței înaintate adaptate a NATO din sud-estul Europei. Ministrul român al apărării a subliniat eforturile naționale întreprinse în acest sens, precum și importanța abordării unitare a flancului estic și a angajamentului aliaților pentru succesul acestei inițiative.



Biroul presă