Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 431


Crăciunul în marea familie a Armatei României


Ministerul Apărării Naționale organizează, în luna decembrie, evenimentul special „Crăciunul se petrece în marea familie a Armatei României”, care cuprinde spectacole de colinde și teatru, sosirea lui Moș Crăciun și oferirea de cadouri în jurul pomului de Crăciun.

Activitățile dedicate copiilor personalului armatei, decedat sau rănit/invalid în urma participării la acțiuni militare, constituie o modalitate de sprijin familial și, în același timp, un prilej pentru promovarea valorilor instituției militare.

Miercuri, 20 decembrie, între orele 15.00 și 21.00, la Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Național, personalități ale societății civile, împreună cu reprezentanți ai M.Ap.N., vor participa la acțiunea „Împachetarea cadourilor de Crăciun”. Fiecare dintre ei va personaliza un cadou care va fi înmânat, a doua zi, de Moș Crăciun unui copil al cărui părinte a decedat sau a fost rănit în urma participării la acțiuni militare. De asemenea, vor fi amenajate un atelier de confecționare de către invitați a bujorului românesc, simbol al militarilor români care s-au sacrificat pentru Patrie, precum și un punct de vânzare a acestuia.

Joi, 21 decembrie, începând cu ora 13.00, la Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Național va avea loc serbarea Pomului de Crăciun, în cadrul căreia copiii eroilor Armatei României vor primi cadouri și vor viziona spectacolul pentru copii “Spaima Zmeilor”, susținut de Teatrul “Ion Creangă” din București. Petrecerea va fi întreținută de animatori profesioniști, iar cadourile vor fi asigurate de Asociația de Caritate din Armata României „Camarazii” și S.C. Picolino Jucării S.R.L.

Evenimentul special beneficiază de sprijinul: BluParty, Teatrul Ion Creangă, S.C. Z Spot Media S.R.L., S.C. T.C.I. Global Expert S.R.L., S.C. RomIT Project Consult S.R.L., Cofetăria Piticot, Fundația "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință", Fundația ACORNS, S.C. Peeraj Brands International SRL.


Biroul presă